Zburând în mijlocul dragostei Lui!

          Îmi pierd clipele, zilele, anii alegând să trăiesc în limitările mele, și nu în puterea Lui! Renunț, crezând ca îmi e prea greu, uitând că sunt fiică de Rege! Mă găsesc de multe ori ducând o viață care e mult prea departe de ceea ce Tatăl meu își dorea pentru mine. Mă pocăiesc și o iau de la început, crezând că deciziile mele sunt bune, și de acum încolo va fi altfel. De câte ori nu m-am trezit trăind zicala: "Orice minune ține trei zile!". Și da, hotărârile mele sfinte țin doar atât. Ca să trăiesc viața ce și-a imaginat-o El pentru mine, e nevoie de mai mult decât hotărâri sfinte. E nevoie sa mă îndrăgostesc din nou de Creatorul meu, să mă las golită și umplută. 
Când Îl las să mă umple, și să mă locuiască, hotărârile mele sfinte sunt însoțite de o putere divină, și spre surprinderea mea țin mai mult de trei zile! 


Pasajul de mai jos, e o proprie adaptare din romanul Baraca (The Shack) a lui Wiliam Paul Young:

          Să ne imaginăm o pasăre. Cele mai multe pasări au fost create să zboare. Când nu zboară, ci doar se plimbă pe pământ, își limitează ele însele, și nu altcineva, capacitatea de care dispun de-a zbura. 
         Oamenii pe de altă parte au fost creați pentru a fi iubiți și a fi pe deplin satisfăcuți doar în mijlocul dragostei Domnului. Așa că, pentru noi oamenii, să trăim ca și cum El nu ne-ar iubi, sau nu ne-ar împlini sufletele suficient, este o limitare pe care noi ne-o impunem și nu altcineva.  
Să trăim fără a ne simți iubiți e ca și cum ai tăia unei păsări aripile, lipsind-o în felul acesta de capacitatea de a zbura, iar Dumnezeu nu vrea acest lucru pentru nici unul din copii Lui. 
        Durerea și suferința care le simțim în anumite momente ale vieții, sunt ca o tăiere a aripilor noastre, pentru că ne imaginăm că în acele momente nu mai suntem iubiți, și astfel nu ne mai putem desfăta în dragostea Lui. Nu mai putem zbura! 
Durerea e de cele mai multe ori inevitabilă, dar dacă ne lăsam apăsați de ea prea mult timp, aproape că ajungem să uităm scopul pentru am fost creați, de a iubi și a fi iubiți. De a zbura prin dragostea Lui. 


       Dumnezeu nu e ca noi oamenii, El e CEL ce este, și spre deosebire de noi aripile Sale nu pot fi tăiate. De aceea ne putem încrede pe deplin în El. Dumnezeu nu ne lasă singuri, fără a ne iubi Nimic nu îl pot face să ne iubească mai puțin sau mai mult. El rămâne Același indiferent de circumstanțele vieții. El ne ține mereu în mijlocul dragostei Lui. 
     Dumnezeu ne-a creat să fim ca El,  bucuroși și deplini în Cine este EL. Noi alegem să trăim în limitări, dar viața Lui e mult mai diferită de ceea ce ne imaginăm noi. 

Aleg Tată să îmi las inima cucerită de Tine pe deplin. Doamne, fii fericirea și împlinirea mea. Tu ești partea mea de moștenire! Am fost creată să zbor, nu să zac sub jugul greu. Jugul Tău e ușor de purtat. Vreau să locuiesc în mijlocul dragostei Tale, și să mă las vindecată de Tine. 

El Şi-a făcut demonstrația şi a plecat acasă!

„V-am făcut cunoscut tot ceea ce am auzit de la Tatăl Meu.” Ioan 15:15

Noi învăţăm concizie de la Isus. Cea mai importantă predică a Sa poate fi citită în opt minute (Matei 5:7)... 

El sintetizează rugăciunea în cinci fraze (Matei 6:9-13). 

El reduce la tăcere pe cei ce acuză cu o singură provocare (Ioan 8:7). 

El salvează un suflet cu o singură propoziţie (Luca 23:43). 

El rezumă Legea în trei versete (Matei 12:29-31), şi reduce toate învăţăturile Sale la o singură poruncă (Ioan 15:12).

El Şi-a făcut demonstrația şi a plecat acasă.

Scoala Vietii...o paranteza a vesniciei

Viata, ce e viata? O bucata de tarana, care se intoarce in tarana, o clepsidra care se opreste din curs odata cu scurgerea timpului... Viata nostra e doar o paranteza in mijlocul vesniciei Lui, o paranteza care ar trebui sa reflecte cat poate de bine, ce inseamna vesnicia Lui...

Vrem sau nu, suntem pusi in fata inevitabilului, in fata unei vieti care se scurge, si chiar daca doare, paranteza asta nu inseamna nimic comparata cu o vesnicie intreaga in bratele Tatalui...

Ne nastem si ne traim viata in desertaciunea lumii ca sa ne calificam pentru ceva mai bun! Domnul isi face lucrarea pe pamant cu fiecare din noi, ne incearca, ne fericeste, ne slefuieste, ne arata cine e El... si totul pentru desavarsirea noastra...Suntem aici sa fim mireasma, sa ne ducem pana la sfarsit chemarea, si cand am terminat demonstratia ne intoarcem ACASA!

Acolo e ACASA! Aici e doar caminul Scolii Vietii! O scoala unde Mantuitorul nostru a luat premiul intai, si  s-a calificat. El e neprihanirea noastra, etalonul nostru! Datorita Lui absolvim si noi, graduam cu fruntea sus, pentru ca El a murit, si a inviat!

What is TRUE love?

 Cat de usor perceptiile noastre despre dragoste se lasa inselate de cum e definita dragostea in desertaciunea lumii. Ajungem sa credem ca dragostea din filme, si basme, e cea adevarata. Credem un gest facut de un erou e cel mai profund gest de manifestare a dragostei, si chiar daca nu vrem, inconstient, ajungem sa raportam relatiile noastre cu prieteni, soti, sotii, la ceea ce lumea numeste dragoste. Si daca prietenii nu fac x sau y lucru, sau partenerul, inseamna ca nu isi manifesta dragostea indeajuns sau nu ne mai iubesc.

Mai grav e ca ajungem sa comparam dragostea Domnului pentru noi, sau a noastra pentru El prin aceste tipare idolatre. Daca Domnul nu ma binecuvanteaza unde eu vreau si in ce eu vreau, sau daca nu imi raspunde la rugaciuni cand eu vreau sau cum eu vreau, El nu ma mai iubeste. Sau, eu il iubesc pe Domnul facand fapte bune, crezand ca asa ii demonstrez marea mea iubire pentru El.

Clipul de mai jos incearca sa scoata in relief ce e ADEVARATA dragoste, la care trebuie sa ne raportam in toate relatiile care le avem. Acesta e adevarul, si cat timp vom trai in adevar, vom fi cu adevarat fericiti.

O viata de inchinatori adevarati...

Inchinare nu e doar muzica, si nu e doar duminica dimineata. Inchinare e modul de ati trai viata. 

Natura I sa inchina Domnului doar ascultand poruncile Lui, si traind in conformitate cu ce El a creat. Noi am fost creati de El, viata noastra a fost gandita sa traiasca in voia Lui si intr-o partasie cu El. Dar noi, alegem sa ne traim toata saptamana independenti de El, iar duminca asteptam ca oarecum prin muzica sa fim reconectati la realitatea Lui.

Cum s-ar simti un parinte, care doreste zi de zi sa vorbeasca cu copilul lui, sa ii dea sfaturi, sa se bucure de el, si acest copil o saptamana intreaga sa il ignore, sa ii spuna ca nu are timp, si sa il lase in pace? Cum ii inima lui de tata, in acea zi in care pana la urma copilul isi face timp, si vine ori sa ii faca pe plac tatalui, ori sa mai profite de ceva din partea lui?
Exact asa se simte Dumnezeu! Inima Lui plange si tanjeste dupa fiecare dintre noi. Daca vreodata te-ai simtit ignorat si nebagat in seama, si cunosti sentimentul, gandeste-te ca asa se simte El de fiecare data cand tu si eu alegem sa traim independenti, crezand ca prin puterea mainilor noastre traim, si le putem face pe toate.

Ce s-ar intampla daca natura ar face exact ca noi? In loc sa asculte si sa faca ceea ce Domnul i-a poruncit sa faca, sau sa fie ceea ce Domnul ar fi intentionat sa fie, unde am fi noi? Ce ar fi de pamantul asta daca natura nu ar aduce rod, daca marea nu si-ar pastra tarmul, daca soarele in loc sa lumineze si sa dea caldura ar incepe sa se plimbe prin univers.

Viata = Inchinare  iar  Inchinare = Viata (viata din belsug)!

Pana nu o sa intelegem toate astea si nu ne vom lasa complet in Mana Lui, vom trai in limitarile noastra, fara sa intelegem ce inseamna A ZBURA!