Omul Frumos - Dan Puric

Aveam doar 7 anisori, cand nasul meu imi deschide intr-o dimineata usa si-mi spune disperat:
- Ma simt rau. Am sa mor. Cheama Salvarea!
Eram singur acasa. Disperat, m-am imbracat la repezeala cu ce-am gasit.
- Ce sa fac?, l-am intrebat eu disperat.
- Uite, iti dau o fisa, sa dai un telefon. Du-te si cheama Salvarea! Spune-le sa vina repede, ca mor!
Si astfel, m-am pomenit alergand cu pasii mei micuti prin ploaie, incercand sa intrec moartea care ameninta viata nasului meu, si sa ajung Salvarea. Prin ploaia marunta am vazut telefonul public prins de un perete. Era atarnat mult mai sus decat as fi putut ajunge cu mana. Am vazut doua sticle de lapte, pe care le-am pus sub telefon si pe care m-am urcat. Tineam strans intre degete fisa de telefon, de parca ar fi fost ultima picatura de viata a nasului meu. Cu mana tremuranda am format numarul de telefon.
- Alo! Salvarea?, am strigat disperat.
- Da, mi-a raspuns o voce rece, indiferenta.
- Da, ce e?...
- Moare bunicul! Moare bunicul! Veniti de urgenta!
- Cati ani are bunicul?
- 76, zic, si telefonul s-a inchis.
Abia atunci am auzit picaturile de ploaie. O singuratate cumplita m-a cuprins. Eram distrus interior de vocea de mormant a Salvarii. Am alergat innebunit, i-am spus ca mi-au inchis telefonul, iar nasul meu, disperat, mi-a zis:
- Nu trebuia sa le spui varsta. La oamenii in varsta Salvarea nu mai vine.
Mi-a dat o noua fisa si alergand din nou prin ploaie, mi-am gasit sticlele si-am vorbit din nou la telefon.
- Alo! Salvarea? Moare bunicul! Moare bunicul! am inceput sa strig.
- Cati ani are bunicul tau, ma?
- 18 ani, am raspuns.
Si de data aceasta am inchis eu telefonul. Acum pasii mei catre casa, prin ploaie, erau rugaciuni. Am mintit, dar exista si minciuni izbavitoare. 


Surprinzator, cei de la Salvare au venit. Cred ca au venit curiosi sa vada cum arata un bunic de 18 ani.
Din Salvare a coborat un medic, cam la vreo 40 ani, grasut, usor ravasit, tarand dupa el o tristete. Nasicul, intre timp, cand l-a vazut pe doctorul asta, care era mai ravasit ca el, l-a intrebat:
- Dar ce vi s-a intamplat?
Doctorul lua tensiunea, si cu ochii concentrati pe tensiometru, a raspuns:
- M-a parasit iubita.
Si eu asistam la schimbul asta: tensiunea nasicului meu scadea, si crestea a doctorului. Vedeam cum nasicul meu, din blonav, se tranforma in doctor, iar doctorul se transforma in pacient.
- Nu trebuie sa suferiti atata, ii spunea nasicul, luandu-i tensiunea sufleteasca doctorului. Si nasicul incepea sa-l ocroteasca.

Si eu, atunci am asistat la lucrarea lui Dumnezeu. Salvarea salva trupul, iar Omul Frumos, sufletul. Unul mergea spre vindecare, celalalt spre mantuire. Si astfel, la sfarsitul acestui consult reciproc, nasicul se simtea bine, iar doctorul avea sufletul linistit. Mai departe i-am vazut imprietenindu-se. Doctorul venea o data pe saptamana, sub pretextul ca trebuie sa-i ia tensiunea, dar, de fapt, venea sa-si ia doza de frumusete sufleteasca.

fragment Dan Puric - Omul Frumos