“Domnul, Dumnezeul nostru, este drept în toate lucrările pe care le-a făcut…” Daniel 9:14
Dumnezeu nu greşeşte niciodată. El niciodată nu a luat o decizie greşită, nu a avut o atitudine greşită, nu a luat-o pe un drum greşit, nu a spus ceva greşit, sau nu a acţionat într-un mod greşit. El niciodată nu vine prea devreme sau prea târziu, nu vorbeşte prea tare sau prea blând, nu este prea rapid sau prea încet. El a avut întotdeauna şi va avea întotdeauna dreptate. El este drept în toate.
„Aminteşte-ţi de Isus Hristos, din sămânţa lui David, Care a înviat din morţi” 2Timotei 2:8
Într-o epistolă scrisă la o distanţă la care se poate auzi ascuţindu-se lama care i-ar tăia capul, Pavel îl îndemna pe Timotei: „Aminteşte-ţi de Isus Hristos, din sămânţa lui David, Care a înviat din morţi...”
Aminteşte-ţi de mortul chemat din mormânt cu un accent galilean. Aminteşte-ţi de ochii lui Dumnezeu care au plâns cu lacrimi umane. Şi, mai presus de toate, aminteşte-ţi de Acest descendent a lui David care a învins iadul din mijlocul morţii.
“Isus i-a zis: Vino!” Matei 14:29
Nu se poate să citeşti ceva despre Dumnezeu fără să-L găseşti făcând invitaţii. El a invitat-o pe Eva să-l ia în căsătorie pe Adam, a invitat animalele în arcă, pe David să devină rege, pe Israel să iasă din robie, pe Neemia să reconstruiască Ierusalimul. Dumnezeu este un Dumnezeu care invită. El a invitat-o pe Maria să-L nască pe Fiul Lui, pe ucenici să fie pescari de oameni, pe femeia adulteră să nu mai păcătuiască, şi pe Toma să-I atingă rănile. Dumnezeu este Regele care pregăteşte palatul, aşează masa, şi Îşi invită supuşii să intre.
„Şi dacă-L chemaţi ca Tată pe Cel Ce judecă cu nepărtinire pe fiecare după faptele lui, atunci trăiţi cu frică în timpul peregrinării voastre” 1Petru 1:17
Fiecare viaţă este...o poveste care urmează să fie scrisă.
Autorul începe fiecare poveste de viaţă, dar fiecare viaţă îşi va scrie propriul final. Ce libertate periculoasă. Mult mai sigur ar fi fost dacă Autorul ar fi finalizat El Însuşi povestea pentru fiecare Adam. Să fi scris câte un scenariu pentru fiecare. Ar fi fost mai simplu. Ar fi fost mai sigur. Dar nu ar fi fost dragoste.
Iubirea e iubire doar atunci când poţi să alegi.